luni, 15 aprilie 2013

Lat-in...ă...

,,Să scrii e gratuit. Să scrii e pentru toţi.
Eu de ce nu aş scrie? Câteodată aş rupe oricare hârtie ce-mi pică în mână. Mă uit la jurnalul ăsta şi nu ştiu ce să zic. Apoi aş scri-o şi citi cu poftă, numai din când în când, ca să mă adun şi-aud, să-mi dau seama că exist în boare de adolescent şi, mai ales, că sunt perfect sănătoasă, deloc autistă ori o surdă ce scrie ca şi când ar savura zahăr topit. Aş muri dac-aş vorbi cum scriu de atâta timp. Cât patos, mulţi oameni; eu o să mor de oameni sau de plăcerea de a mă asculta atunci. Doamna latinistă face cunoştinţă cu o carte şi cu noi astăzi. De neaşteptat... În sfârşit, mai puţină mecanică-gramatică şi un pic de literatură bărăgană, seacă precum un lan înfierbântat. În clasă parcă doar cartea mai respiră. Ea are talie de aripă de viespe. Pe autoare o cheamă Daniela, atât am reţinut. Am citit doar o pagină sfidătoare din curiozitate, nesatisfacătoare, uitând că numele întreg a fost pronunţat de două ori. E frumos în clasă acum; sunt inocentă. O forţă energetică străbună parcă m-aduce în stări liniştitoare, imbecil de bune, în ora de latină, deşi gust doar amalgam de cuvinte în română şi străin, pe tablă...
Planşele privite din prima bancă, pe pereţii din spate, par că oferă mai mult spaţiu împrejur, pentru că-s colorate. În timp ce Jojo citeşte cu o poftă nestăvilită, de parcă ar exista ,,zet motive'' datorate, ori din dorinţa evadării, bucuria noului, sau, un act mai sugestiv elevului plictisit din exces de zel împins propriei persoane. Profa, interesată, o văd bine de tot cum îşi miroase lalelele ori zambile(re)le -îmi plac derivările- roz primite, savurând în timp lectura. Tocmai se pronunţase cuvântul ,,trandafir''. Se bucură şi ea că e primăvară, odată cu trilul colegei. Mi le imaginez acum, fantezist, şi ironic bineînţeles, sărind împreună de mână într-o saltea de la M14. Jojo nu ar şti despre ce vorbesc, ea nu e din Slobozia. Dar cugetătoarea cu fard pe sub sprâncene s-ar prinde, probabil ar râde printre zicale dojenitoare latineşti., maxime adevărate; cred că s-a plimbat prin acel parc. Nu ştiu ce poate însemna imaginea asta pentru tine. Ador însă, când, minutarul îşi fixează repede alea de tango. Mhm, botinele. Sunt negre. Am informatică şi ştiu că voi sta la taclale cu Elena şi Larisoi.''

duminică, 14 aprilie 2013

Din canapea, prietene.


Urăsc locul ăsta, unde soarele e nehotărât, carpeta de sub mine prea tăioasă şi aerul închis. ,,Mi-e lene’’ să deschid geamul. Muzica este prea lentă, mă doboară. Dar o cană cu ceai verde nu mă îndulceşte în preliminarii. Soarele ziuieşte şi ţipă asfaltului că s-a săturat de moaca lui impotentă, presantă, doreşte ceva nou să lumineze. Mica Luiza, o Luiză mică şi lungă din capul meu, cu păr atribuit şi ochii parcă-n rogvaiv, îl întâmpină. Mamă, da’ ce căţel are. Căţelul ei mă oboseşte cu urechile seismice, serios, parcă sunt cratere de lavă. Are o culoare a blănii drăguţă, plăpândă. Revărs ceai pe pantaloni. Îmi place. Ştiu că şi aşa trebuie să îi spăl; ajut puţin cu încheietura şi degetul dat peste codita ceştii ca după o ceafă de prieten ,,proaspăt ieşit din spital’’, mai devreme, pe lângă detergent, nepotabilă şi alt chimic. Stai departe, mică Luiza, ard... Mă opresc din zecile de minute aberaţioniste şi observ că, într-adevăr, soarele îşi dezveleşte macheta pregătită, şi se afişează ca o pată directă, vulgar-dezinhibată, peste peretele meu. Oare cârcoteşte cu varul? Fie el şi crem, acum parcă-i transformat într-o coală de hârtie de copac tânăr. E prea fin pentru atingerea mea. Deşi, şi-atingerea mea ar fi grozavă, am un buric de deget destul de mic. Sub pumnul luminii de pe cer, stă, asemeni unui profil de pat nou ca pentru logodiţii în termeni diferiti, dezinvolti, umoristici şi cu stropi de senzualitate, poate în minţi -aşa termeni!- o culoare împrăştiată, apăsătoare…de parcă josul ăsta ar fi un tavan. Claustrofobă imagine. Oricum, îi spun albastru, dar, un albastru depresiv, până spre violet cu prea multă seninătate. Adică albastru…căci, în violet, roşul şi pomenitul ăsta fac legile. Roşul nu va fi senin; niciodată! Dar parcă, şi el luminează , oferă lumina modestă. Ca urma unui fulger, se arată şi adevărata faţă a cerului, mai puţin întunecată, aşa de ştearsă cu radiera de pe cerneala Pelican... O dungă rubensiană şi întreruptă, plină de alte tonuri pătate. Legăturile stâlpilor de neoane sunt ude, ca bretelele unei domnişoare cu sutien…parcă roşcate, prin viziune de perdea de mătase, şi aceea aproape aurie. Gustoasă la atingere. E contrastul de după o ploaie delăsătoare. Mici luceferi pe marginile maşinilor parcate, cu iz de ultimă duminică vacantă, strălucesc în voie. Nu se simt urmăriţi; cine mai stă şi contemplează mişcările lor amăgitoare? Oricum vor dispărea după ce pleacă apa de mână cu umezeala atmosferică. Crengile îmi spun ca nu mai vor sa fie descrise, şi aşa, fac o treabă mediocră. Şi artistele au nevoie câteodată de o pauză din a mai fi urmărite. Doar sunt bliţate fotografieşte din zori până la alte miezuri. Nu le subestimez, ci le înţeleg, şi observ că deşi nu adie austru sau crivăţ în cameră, şuviţele de după ureche se dezbină şi ele de adăpost. Trag cortina. Îmi trec peste faţă şi complotează cu crengile. ,,Chiar nu mai scriu’’, îmi spun apoi…

Salut noilor gânduri


Da, salut. Oh, tu erai; coborâm nişte scări împreună? Hai să vedem.

Inutil ţine la o persoană dacă o îndepărtează inconştient, patetic, din mintea lui pentru momente ale dracului de egoiste şi reduse. Se gândeşte că e tărâmul libertaţii în veci conformiste pentru logică, e apă, e răcorit şi menajat prin jur de piese feminine. Înţeleg că plăcerea unei secunde are calitatea ei, dar se poate rezuma la o întreagă poveste cu începutul ce l-ai lăsat în spate? Iar chiuleşti, dragul meu... Un început creşte, vorbeşte, dăruieşte, chiar dacă este prevăzut cu un handicap. Presupunem că ai acceptat stavila, şi ai facut din ea o obsesie frumoasă, crezi că nu ai mai întâlnit aşa ceva şi nu vrei încă o pierdere. Întreabă-te, acum, de invincibile ori ce vrei de fapt. Un pantof găsit sub un pod, care îţi vine bine lângă celălalt, păstrând un tupeu cras bineînţeles de a-i folosi în acelaşi timp,- lucru care cade înţelegerii convenţiei conform căreia purtăm o pereche androgină, cu indentice elemente- îl inspectezi şi petreci, aşa, efectiv? Nu te gândeşti că vei călăuzi o bătătură cu propria lumină de fum neînţeleasă, care în plină delectare te va părăsi? E frumos să mergi şi doar cu un pantof. Ai şchiopăta. Ai fi mers doar cu mine, păstrai arma, şi nu cădeai. Dacă aveai pantofi şic, cădeai după un cadran triunghiular încă, referindu-ne la timp... Femeile de pe plaja ta ştiu să sărute, fără loc de a da înapoi, ştiu o engleză vulgară aspectuoasă şi tot inutil dacă îmbătrânesc pentru că pierd copilele din dânsele pe drum, ca pe cheile unei căbănuţe prin nisipul care parcă-i fân, dacă ai ochii înlăcrimaţi. E prea frumos să faci şi asta, să ai o talpă liberă şi pe mine de cealaltă parte. Ca începutul, de unde am pornit cu toată tărăşenia. Eu eram acel început, deoarece nu mai exista fiinţa ca-n conturul meu de sarcofag, cu aceleaşi însemnări şi pietre nobile ori trecute jenabil de sclavie. 
Mai simt şi că uneori nu sunt pentru aşa ceva, povestea în care te găseşti, omule. Doar se cuvin şlapi în Vama Veche, zic eu. Deşi chiar îi plăceam ş-aşa, că zâmbea ca un trubadur infantil, să mă confunde cu un pantofior. Ştim că ei sunt mult mai puternici decât gumaţii, nu? Tind sa cred că şi ei sunt. Odată, mi s-a spus că înauntrul meu este tunător. E un simplu hilar că am atras, deşi suntem atât de diferiţi şi amestecaţi şi izolaţi. Dar cred că îi făceam bine într-un fel, unui adevărat cutreierător îi trebuie totul, în timpi intacţi, fără iveli. E exuberant. Omul care ,,se schimbă de pălărie’’ când ajunge la valuri şi pofteşte la hamei salivând pe pantalonii deschişi de soare (la culoare) şi înnisipiţi cristalin, nu vrea, nu poate să fie stabil, ca în multe cazuri când a necesitat să improvizeze sub chitară (vreau să exagerez spunând c-o face şi cu ochi închişi, în ciuda neconcentrării şi nereuşitei vreunui presupus) sau nu face cum şi-a propus. ,,Lasă, tanti o mai avea seminţe ieftine şi gustoase mai încolo. Acum vreau un cub de gheaţă’’ Aşa… şi cu mine, fir-ar să fie de Bucale şi trenuri.  Bietele, merg greu cred, acum, e un nor ce zboară tare albastru, îngenunchiat pe cenuşiu odios. Obiecte din jur-eu… Totul se leagă când îmi povesteşte. Cu un om, de ce ar fi stabil? Chiar cu aia timida şi de dus uşuratic de nas? Aia care abia vorbeşte da’ scrie de piromăneşte pixul sau tastatura? Pentru ce? Ajută? De ce s-ar măsura din cap până-n picioare, doar şi numai prin prisma lui, cu el, pentru el? De nimic, îţi mărturisesc.  Nu ar putea s-o facă. Ar căuta mai departe. Ar vâna sau s-ar lăsa vânat. Indiferent… Vară… iarnă. Şi …s-ar lăsa în voia acţiunilor. Eu nu vreau asta, nu vreau să fiu alt pion pe tabla de şah pentru că pur şi simplu îi place, trăieşte o viaţă (dar în aşa ecuaţie n-am ce căuta-sunt prea bună şi sensibilă, e momentul meu de narcisism) şi rămâne tot un aventurier cu mamimuţe boeme în cap. Am să îi interzic să mai joace acest joc; cu mine cel puţin. Am să mă car. Îmi lipesc materialul în carouri de mână, şi plec. Boemia asta se duce dracu’ atunci când pretinzi numai din ea, şi, nu mai e boemie. De parcă ai o copiuţă chinuită şi jerpelit de ştearsă aproape de la un test vechi de secole, şi-o tot foloseşti până acum. Tre’ să se facă şi alte lucruri mai necesar-generalizate, mai pline de bază.  Poate i se pare o prostie, dar simţi nevoia la un moment dat, aşa e făcut creierul… să scornească şi o anume stabilitate ,,din aia’’ ori echilibru, ca pe urmă să aibă acces la evadare. Acţiunile tale pot să îmi facă rău, să mă răscolească şi să regret ca ţin un sac cu sentimente pentru tine, pe undeva. Anumite vise trebuie să ia sfârşit. Acum îmi dau seama şi încerc să realizez ce de fapt ai spus, când ai grăit contrazicerea pentru mine, ca nu eşti un om bun…


marți, 9 aprilie 2013

Pentru viitor...

Daca va exista vreo carte. Mi-aduc aminte ca am scris si eu odata niste poezii!

,,CUTIA NEAGRA''-De Z. Diana Ariana
-Mai bine judecata, decat nearatata...-

luni, 1 aprilie 2013