vineri, 30 noiembrie 2012

Zapada, muzica si fericire.


De abia astept sa-mi ninga cerurile peste pervaz
Iar castile negre, salvatoare-contrastand
Cu pielea alba,
Cu varful de elan, creat, de omat,
De inghet, ger, si palton negru.
Ele, noi si tari, cu un principiu etic
Si plin de mila, acela de altruism,
Generozitate, frumusete,
Calitati devenite straine pentru obiectele sociale
Pe care le salut din agonie,
Nu dinaintea plecarii cu negrele pline de muzica,
Pe strazi, dar universuri, pline de boare alba
Inghetata, fericita
Ca o calc,
Fericita, ca mai alerg din caramida nascuta
Din lehamite pentru mine,
Casa mamei…
Si va salut pe toti, din lina pasire
Cat urechile imi canta,
Cand ninge, sa ninga si mai tumultuos,
Si pentru mai multa arcuire
Ai nuferilor,  obraji…
Si buzelor eliberate, de nefericire.

marți, 27 noiembrie 2012

Trebuie sa vorbesc...

Sunt momente in care astept, sunt nevoita sa astept si stiu ce pot astepta. Dar, uit repede ca astept si ce anume, si dispare inca o dorinta... Acum inteleg ca protectia daunatoare in fata oamenilor este inchiderea fata de ei, fara sa mi se ierte raceala. Sensul meu pe acest pamant s-ar regasi in urme sterse, incet-incet, fara oameni. M-as contrazice, totusi, zicand ca ajutorul din partea mea, pentru ei, ar putea sa compenseze, iar cine ma va accepta ca si straina, vor fi cei ce vor avea nevoie de capacitatile si abilitatile mele. Cei care ma cunosc merita, probabil, explicatii; si totusi, isi pot da seama singuri daca mi se dedica... Si din nou, fara baza  nu pot sa o faca atat de spontan.. Nu vad rostul duritatii. Oamenii nu sunt la fel, ori poate dimpotriva, dar diferenta exista pentru ca actioneaza diferit, si este sigur, o singura speranta. Protectie, da... isi va face prezenta dupa proprii pasi inducatori in eroare, iar eu nu o voi simti. Mereu am sa retin, insa, ca focul ce topeste otelul, il poate cali. Dar sunt om, nu foc, nu apa, inconjurat tot de altii ca si mine. Invat sa fiu un om, zi de zi, un om care se simte egal cu ceilalti.
Dar stiu, am sa fiu om cu fapta, doar cu ea si nicicand cu gandul. Pentru ca nu vreau. Ce vreau, este sa le spun oameni si sa le dau pace.
Pierd momente frumoase din toamna, din scursura ei inceata, in care pot fi chiar fericita. Intr-un fel sau altul, voi fi fericita, dar trebuie sa cunosc din plin si suferinta ca sa pretuiesc la fel si bucuria vietii. Viata e atat de scurta, incat vreau sa cred ca nu mai exista timp de paradoxuri; doar sa cad prada hedonismului. Pentru ca frumusetea e fericirea. Am timp de toate, dar poate nu se stie. As vrea sa dau un autograf cuiva bun, candva, pe cartea ce am s-o tiparesc. Dar nu sunt menita pentru asta, stiu. Si-atunci, poate voi avea timp sa inmanez un autograf pentru faptul ca exist, din fericirea cuiva. Incep sa ma cred, mi-ar placea ca lumea sa miroasa a file de mine...
Acum nu sunt tocmai modesta. Vad ca nu imi gasesc locul in lumea asta, precum si cineva o vede pe propria piele... E monoton, dar oare voi avea timp s-o accept? Un zambet bland mi-ar alina acum sentimentul nefast. Ma simt neutra azi. Quo vadis? Toate au inteles.. chiar si poeziile mele, asa mi-a spus un Luceafar. Mi-a multumit pentru zambet. Eu pot sa(-i) zambesc oricand, chiar si cand plang. Falcile mele se simt puternice, dar restul de mine, doar pulbere. Pulberea s-ar strange in palma lui dreapta de Luceafar, si ar ghida-o spre suflet, unde mangaieri de soare si stele ar poposi. Fiecare dintre acestea as vrea sa fie el. Si daca vrea ca prima sa fiu eu? Nu... eu nu stiu a fi soare, si nici stea, e greu... Caut sa am timp sa invat, asta e urmarea. Pot visa? Pot. Cat cred in ele? Un moment si o eternitate. Mi-e de ajuns? Doar atunci cand mi se va intampla unul, spontan. Dati zile de la voi, cu dorinta sa mi se intample!

Dum spiro, spero.

Artă


În mansarda înjositoare,
plină de foi desconsiderate, şi mătănii,
vise dezarmate,
se purta, plutind, o crimă inocentă
care trebuia să vâneze lacrimi,
sânge în pensulă
şi însemnări pe un perete,
ca pentru recii trăsniţi de neputinţă.
La fiecare obişnuită nelipsită iluzie de zi,
spre urmare, la fiecare apus de soare,
revenea-n pagini, o toamnă nouă,
plecau înfloriri vieţuite în nesperanţă,
descoperind doar tulpini pline de sensuri
ce se gustau îndelung
de către pragmaticul trup şovăitor,
pentru că se destrămau  luminile ochilor
ce înseninau conceptul iubirii
şi dădeau năvale bătăliile frunzelor.
Iar Ei, natura dându-i avânt...
iar Lui, poezia, depravare,
exista rouă. Dimineaţă, puritate…

joi, 22 noiembrie 2012

Onoare pentru toamnă


Semeţe,
crengile se revarsă şi totodată desperechează,
fruntaşă cu apa în picuri de armonie fulgerătoare.
Fiecare fior mă străpunge cu viteza luminii,
deşi ştim bine că simţirea e ca a unui ţurţure.
E ploaie.
E nesăţ de hiperbolă mortală.
Aşternuturile m-au lăsat de mult timp murdar,
să plec,
ca să-mi continui destăinuirea în taina existenţei mele poate nimfe.
De aceea, când e toamnă şi precipită,
scriu câteodata nişte figuraţii metaforice de o natură mistică...
astfel încât le şi uit sensul de prea multă profunzime în convoi.
Dar le pot reinterpreta atunci când voi fi sigură că o să plouă din nou,
ca pentru mine,
iar noaptea mă va înţelege îndeaproape...
Oare mă va păzi această căutare?
În poezie,
nu există căutare,
deci de aceea nici măcar nu-mi este semnalată...
Te aştept cu dor de cercetare-aprofundată, toamnă...

miercuri, 21 noiembrie 2012

Blestem iubitor


Am să plec, pur copil ce te-ai avântat în mine
Cu intenţie de clepsidră
Amăgindu-mă cu paşi, căi, sublime
Podoabă al unui mal, morbidă…
Plângi cu lacrimi în cruce
Şi te întreci de candela palidă
Strivind culori murmure.

Iar după aceasta, îţi vreau boală,
Îţi vreau chip tăiat de adâncuri,
De adâncuri de calcar…
Zdrobind copilele-ţi din poală
Şi desenându-le pietrişuri
Pe frunţi, tu murind ca un cruţar.

Întortocheate-s cutele aşternutului
Şi sper să-ţi rămână amintire,
Să supravieţuiască,
Să urle întreg, cioplidu-te, temutului
Să te caţere spre murire…
Şi înţeleagă de abia ca şi pasăre măiastră.             21 noiembrie 2012. Luati d-aci' rime.

luni, 19 noiembrie 2012

Douce aventure.

Intr-o zi, cineva m-a intrebat cum pot fi atat de hoinara... Si da, hoinara, doar cu sufletul ce isi primeaza doleanta si mintea care cugeta si suspina intr-o simfonie, sa zicem, de iarna. I-am spus zambind ca ingredientele nu sunt altele decat doua bucati mari de maini acoperind ochii, o tinctura de inchidere a acestor ochi, indiferent de licarirea dinaintea fanteziei aventuriere ce se chinuie sa apara, una bucata de urlet plin de ecou, la propriu, si tot una bucata de uitare de lume...
N-as putea spune ca este o toana adolescentina, un gand firesc pubertatii. As fi total superfciala, caci in sine, asta inseamna ratiune. Si un complet albit poate simti asta. Momentul decisiv in care, in sfarsit te hotarasti sa faci ceva clar cu viata ta pentru cateva clipe. Desi nu e clar, pentru ca trenul te poate duce unde isi face cale, dar clar este faptul ca nu mai vrei destinatie. Ar fi ca o sinucidere dulce.. Omul care mi s-ar alatura ar fi pretios. Un strain de nicaieri, un amator de ,,distractie si stare de spirit Bob Marleyana''.
,,As culege un anume om strain de aici. Taciturn. Sa ne luam un tren in noapte de preferabil, niste locuri ce stau intr-un miros a asteptare de aventura, dar sa nu uitam a ne imbina cu cateva bagajele. Tricou, blug. Sa ne schimbam in camp sau oriunde alt teritoriu de pecetluire. Vreau sa stie ca POATE, si vrea, sa fie cu mine in nestiinta! Vreau sa vrea si sa mi-o zica, in soapta sau zbierare. Ideea ar fi ca trenul sa nu se opreasca, sa nu avem habar de traiectorii si sa gustam un impropriu necunoscut. Si sa ajungem... daca trenul... va poposi si cu gandul la doi vanatori de lumina si intuneric ceresti. Ce este ceresc, este al nostru si pur neconditionat, intotdeauna.''

duminică, 18 noiembrie 2012

Pentru o doamna


Desenezi in alinare, in natura moarta
o pirueta, ca o plapanda karma,
si te dezlipesti de mine.
poposesti la un tarm plin de deveniti necunoscuti..
langa o mare de inele, argintie, aurie…
distantata, cu voaluri uscate
in a tine loc de frunze,
alaturi de fantezia de ieri,
si iar imi mirosi a ruj strain…
si iar inchini demiseci, invrajbita…
chinuindu-ma lin.
Acum, ma alung obsesiv catre locul tau..
vad marea de inele, cu valuri ruginite
de inlacrimare…

Iar farmecul genunchilor, o!...
doar murind ochii, am sa vad,
genunchii tai precum chipurile patate de fum..
Unghii, ale tale,
Ca pulbere de piatra vanata,
de la distanta, ca stele,
si cateva frunze insetate,
frunze ramase pentru un mincinos,
crunt sentiment de statornicie...
toamna pleaca, inghet…
iar tu, posedata si incetata de ‘cel ruj strain,
spune-mi c-a fost doar fructul ce a vrut sa-l saruti..
ca sa imi oferi mai multa pasiune
…si in alte vieti...
Te las planganda.


luni, 5 noiembrie 2012

Conditie, rezultat...

Astazi,
Mi s-au spart, parca, ochii tipatori de gheata
Privind frunzele cu teroare, ca prafuite hieroglife,
Ca taisuri pline de inec,
In zadar becuri luminoase a pace, armonie
Si-n zadar ostenite ...de bunavoie prin jertfire placerii,
Noua,
Si chiar mie,
Invadandu-mi atent calea si privirea, efectand ...
...apus.
Si sinucidere.

duminică, 4 noiembrie 2012

Cereri din adancuri

Învinge-mă, îţi soptesc, cu mirosul tău ca o religie,
Care mă trânteşte într-o apă murdar-trecatoare,
Pentru a-mi scrie cât de jalnice sunt vieţile celor care nu simt,
Care nu pot,
Şi scrii ca să învingi irealul unui obstacol preconceput,
O moarte în doi, pe care te bland dezici.
Nu ştii cât de bună ar fi, nu...
Dar nu pot să te aibă; poate doar pe plaiul sufocării...
Şi luminărilor pline de lacrimi, oferite de felinare iubinde ascensiuni orfane
Cerşetoare de alinare
Ţipate de fulgere străvezii ale păsărilor săgetânde durere
Prin plete roşii de încă neatingere,
De încă pasiune închisă, neîntâlnită şi lipsă intuiţie,
Provocând linşare, compasiune, convertire...
Iar după ele, cercetează-mi căile plânse
Şi regăseşte-mă în adâncuri vârstnice astupate lin, pe creste
Aceste tărâmuri exteriorizate, albe şi simple,
Cu veşnicie puternică deasupra timpului
Ca un sentiment despicat în reluare...

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Te dedici iubirii, mortule?

Voiam sa se desprinda panzele de mine, iar eu sa ma desprind de minciuna lor controversata, pentru ca haina e o scuza ce nu-mi ofera nimic. Imi ofera doar inchipuirea ca eu as fi aparut protejata de inutilitatea ce se numeste textila. Vreau sa simt ca ma indragesti, si deodata, floarea-soarelui sa se regaseasca crescuta in stejari, de maini al unui Soare, cu raze cuminti, ca intr-o poezie ce uitasem s-o venerez prin formare si adaptare.  Vreau sa simt racirea greoaie a frunzei sub care ma regasesc, pusa de tine pe-un platou rece al mormantului gelos, ca sa am instinctul ca cineva chiar ti-a fost aici, ingropat inainte de iubirea noastra si fericit acum pentru zambetele iscoditoare - ca ale unor necuvantatoare. As fi vrut sa fii atat de caustic, incat recitarea poeziilor compuse sa ma sufoce impreuna cu suprafata buzelor bland lipite unele de celelalte, chiar aproape in mod imperceptibil; secul din toata reverenta ar fi fost doar vinul... Si alb de mat, umbrit. Vreau sa vorbim inchipuiri si sa radem reliefului, sur.. Sigur voi dori sa valsam in marea golita, apoi sa ne ratacim printre frunze, semnaland cu fumul; un fum provocat de un strain rebel al naturii indiferente si infidelitatea absolut necesara, de altfel, scarbos de nimicitoare. Acum, dar acum, vreau sa fim bizari... stranii... de temut... plini de fantezism... si deliranti. Presimt ca nu am fost deja.

Un procentaj de singuratate...

,,Statea la ananghie, la tarmul legaturilor amicale, cunostintelor, la malul credintei cu desavarsire, pana intr-un punct al sfarsitului varfului de par -mai exact, inghetata si retrasa, printre cele mai sterpelite foi scrise, in ceasuri imbatate de amar. Marginile vechi, experimentate, poposinde prin toate gentile murdare de guma veche, negre, de calatorie, devenisera din taioase in grunjoase... Apoi moi, fusesera starpite in palme. Nici gand masate. Palmele pline de frustrare si resemnare, chiar remuscare, bine ascunse in taina. Metamorfozarea ei dezorganizata, -dar ce dezorganizare, e o preconceptie, nu exista asa ceva, deci totul e relativ-, a hartiei, o impresionau pe tanara blestemata indragostita. Era mandra de-o asa ofranda. Cam asa glasuia ea lucrurile, perspectiva o ajuta, uneori intrecea! Potrivit laudei de sine, egoului parca trist, o marca trecerea timpului, pretioasele subiecte scrise, combatute in pagini de agenda, inca in viata, citite, inmuiate si udate de lacrimi. Adica ele, operele pasionale au rezistat pastrate. Mortuar de umeda fiind incaperea, provocand reactii glaciar de glaciale, piesele de pe hartii imprastiate in asternuturi parca doreau s-o cuprinda si consoleze pe biata Adesia intr-un mod anevoios, acoperindu-i gleznele reci din cauza nepotrivitei circulatii periferice, sau doar visul urat, realitatea. Paginile de agenda erau asemuite cu niste feline confesoare, ca intr-un cofrag. Confuza, femeia din ea, a copilului netrecut, isi prefera picioarele reci. Nu voia caldura. Scria, si tot cersea dragoste. Se gandea ca o va prinde intre degete si caldura se va petrece mai din plin atunci, mai efectiv. Pana la verdict, putea deceda turture ca un iepure vanat; si nu vanat pentru a face dragoste cu el, ci pentru o friptura sau sanatoasa blana. Scheletele de oftat avea asonante si conotatii dure. Da, de os. Tremura cu pumnul in falca stanga, cu capul usor plecat in nemaistiind nici ea directia, si suvitele ravasite. Penita instrumentului se oglindea in lumina, se picta pe perete sub forma de umbra, si respira pace in intuneric. Lanterna puternica, si care totusi fila, ii afla, cuprindea ochii in distructie. In timp ce privea teatrul jucat cu atata placere de mana stinghera, totusi contopita si agera, sprintena, umbra spirituala si stiloul difuzand cerneala ca o sepie corpolenta, ea tot ea, schita un zambet suav. Peretele, ori oricine altcineva de se afla in acea camaruta, nu-i putea rezista, nu putea inclina. I-l admira. Atat ii ramasese, clipe de film ori basm, poveste ireala, si momentul artistic. Poate insemna orice, nu? Cifrele mari, fosforescente, incadrate pe un dispozitiv propagat electronic, ii acopereau ochii ce nu clipeau in anumite momente, deseori. Astepta parca ceea ce merita, dar nu. Fata urmarea in amanunt cum sufixele si prefixele se schimbau, si se aflau odata cu nebuna Adesia la o ora noua, la un soare nou, la o luna noua. Grada timpul, ca si cand ea te-ar face sa ai impresia de aceasta... necesitate. Adevarul era ca se afla tot singura si la acea ora...''

Carti, multe carti.

*Dulcea mea doamna/ Eminul meu iubit. Corespondenta inedita M. Eminescu - Veronica Micle
*Jonathan Coe - Casa somnului
*IS Turgheniev - Prima iubire
*Bernhard Schlink - Cititorul
*Colm Toibin - Povestea noptii
*Amelie Nothomb - Uimire si cutremur
*Charles Bukowski - Femei
*Tracy Chevalier - Ingeri cazatori
*John Fowels - Turnul de abanos
*Tomas Transtromer - Pagini din cartea noptii
*Christian Haller - Muzica inghitita
*Amelie Nothomb - Metafizica tuburilor
*Tracy Chevalier - Albastru pur
*Erri De Luca - Tu - al meu
*Ian McEwan - Inocentul
*Elfriede Jelinek - Pianista
*Chuck Palahniuk - Sufocare
*Ian McEwan - Mangaieri straine
*Amelie Nothomb - Antichrista
*John Steinbeck - La rasarit de Eden
*Kazuo Iashiguro - Un artist al lumii trecatoare
*William Faulkner - Lumina de august
*Jeffrey Eugenides - Middlesex
*William S. Burroughs - Junky
*Amos Oz - Sotul meu, Michael
*Carlos Ruiz Zafon - Umbra vantului.

   Dupa cum vedeti, si mai exact, poate stiti, cam sunt prezenti autori noi. ('90-uri)
Sper sa-mi fie de bine. Tare-as vrea sa le pot cumpara pe toate. Daca tu ai citit vreuna, comenteaza aici si spune-mi daca merita :)

Nebunie?

Mai poti oare inhala acest lan de singuratati credincioase, cand esti doar un necuvantator...
Si insemni frunze, ori podoabe murdare, in jur, iar pentru Luna, doar neant?
Simte-te ingradit, iti cer, ca mai apoi liber
Doar ca sa ataci Cerurile, sa vina
Sa iti toarne saci de apa in care sa cugeti minutele rase de catre Soare
Si sa amutesti mancand moliile de pamant...